Interviuri

Poezie si politica. Despre starea lumii de azi
Magda Cârneci în dialog cu Rodica Draghincescu

Interviu aparut în franceza în luna octombrie 2008 în revista Le Mague

R.D.: Magda Cârneci, unde, cînd si, mai ales, cum v-ati întîlnit prima data cu poeta Magda Cârneci? Prin ce v-a marcat aceasta întîlnire?
M.C.: Ca multi copii puberi, pe la 12 ani, îndragostindu-ma fara speranta de un baiat mai mare, am început brusc sa vorbesc în versuri si sa raspund în cîntece la întrebarile curente, ceea ce m-a uimit în primul rînd pe mine. Eram undeva în Transilvania, într-o tabara de creatie literara, la Homorod, unde cîstigasem un premiu literar pe tara, alaturi de alti adolescenti ai României pe atunci socialiste. Tot cu acea ocazie, urcîndu-ma într-o noapte pe acoperisul caminului de fete, am privit cumva altfel cerul negru si înstelat, am auzit cumva, nu stiu cum, dar pe bune, « muzica sferelor », si m-am simtit brusc proiectata pîna în centrul viu al universului. S-a întîmplat atunci probabil un proces propriu imaginatiei poetice, dintr-odata trezite, datorita energiei emotionale, la posibilitatile ei reale, care altfel ramîn latente. Cred ca aceste posibilitati sunt în principiu disponibile tuturor oamenilor, sunt un fel de « drept din nastere » al lor, ca sa zic asa, un fel de valente inutilizate suficient ale fapturii umane actuale înca neterminate, înca pe cale de evolutie. Poetii anticipeaza sau manifesta aceste potente prin propria lor creativitate, pentru ca ei sunt mai predispusi a le tatona, a le explora si a le asuma, cu tot riscul si cu tot ridicolul.
Cititi articolul

Cultura româna du dehors, strategiile culturii
Dosar Verso , nr. 50/dec. 2008

Verso : Faceti parte, fie ca vreti, fie ca nu, din cultura româna. Va onoreaza acest fapt, va lasa indiferenta, va dezoleaza, Magda Cârneci?
Magda Carneci : Am avut atitudini ambivalente, chiar contradictorii, fata de spatiul meu cultural de plecare. În primii ani de peregrinare prin lume, din timpul deceniului trecut, ca multi alti români care abia atunci descopereau lumea larga, eram ranita de faptul ca apartineam unei culturi mici si putin cunoscute, doream cu disperare sa ma mândresc cu ea. Asta pentru ca, de fapt, fiind nesigura pe mine însami, doream sa ma sprijin de un fundal care sa ma protejeze de proba diversitatii uriase cu care intram în contact, un fundal care sa ma ajute sa nu-mi pierd identitatea initiala si, eventual, sa ma valorizeze din start, cum crezi ca se întâmpla atunci când apartii unei mari culturi.
Cititi articolul